Turnul Nostru și competiția Pepsi Refresh

turn noaptea2 Turnul Nostru și competiția Pepsi Refresh

imagine preluata de pe relansat.ro

Competiția Pepsi Refresh este aproape de final. Mii de oameni au votat, se pare, proiectele la care au lucrat sau ideile care li s-au părut mai strălucite.

Încă de când a fost lansat, Pepsi Refresh se anunța a fi un proiect indăzneț, care avea să prindă cote mari atât în online, cât și în offline. Se pare că bănuielile noastre s-au materializat și astăzi apreciem mobilizarea creată de această inițiativă.

Sute de idei, unele geniale, altele pur și simplu banale s-au duelat în voturi pentru a ocupa primele 10 locuri din finală. În spatele celor mai multe din aceste idei stau oameni care cred cu adevărat în proiectele lor și chiar vor să dea un refresh mediului urban din orașul de pe buletin.

Prin intermediul competiției Pepsi Refresh am dat peste niște oameni faini, care m-au molipsit cu entuziasmul legat de proiectul lor. Aici vorbesc de echipa proiectului „Turnul Nostru”, niște persoane cu idei bune și cu resursele necesare pentru a implementa un astfel de proiect.

 

 

 

În ce constă proiectul?

Turnul Nostru are în plan să reîmprospăteze imaginea unei zone intens circulate din orașul Iași. Este vorba de zona care face conexiunea între Gara Mare și cartierul Alexandru cel Bun. Lângă această pasarelă zace un turn de apă lovit de timp și de vreme, care nu se remarcă prin absolut nimic, dar care prezintă un potențial foarte mare. Acest turn, care în momentul de față este înghițit de vegetația din jurul lui, poate deveni un nou simbol urban pentru orașul celor 7 coline iar acest lucru poate fi realizat acum printr-un simplu vot în competiția Pepsi Refresh, câștigătorul acestei competiții primind o finanțare de 20.000 de dolari.

Cum pot ajuta?

Votează proiectul Turnul Nostru la link-ul de mai jos și convinge-ți prietenii să ne ajute în materializarea unei idei bune. Ultima zi de votare este 2 Noiembrie, așa că așteptăm în grabă voturile voastre și vă mulțumim anticipat pentru că v-ați decis să luați parte la acest proiect!

https://apps.facebook.com/pepsi-romania/idea/1020

Trei motive pentru care să susții proiectul

1. Pentru că e un proiect ambițios, care, o dată realizat, are potențial să devină un loc simbol pentru Iași, o dovadă că dacă ne mobilizăm putem face lucruri mari împreună!
2. O să ne crească inima de mîndrie de fiecare dată când vom ajunge prin Gara din Iași! Turnul Nostru va putea fi văzut de departe pe timp de noapte, iar ziua va fi remarcat și va oferi informații utile miilor de oameni care folosesc zilnic pasarela.
3. Nu în ultimul rând, în spatele acestui proiect există o echipă de specialiști. Printre ei se numără un arhitect, un ecolog, un inginer, un specialist în management de proiect, iar oamenii aceștia au lucrat la un buget și un plan de implementare.

Mult succes și sper să ne bucurăm cât mai repede de Turnul Nostru:

semnatura transparenta Turnul Nostru și competiția Pepsi Refresh

Alte articole care te-ar putea interesa:





2 Comentarii to “Turnul Nostru și competiția Pepsi Refresh”

  1. Foarte fain ca sustii turnul un proiect f bine documentat.
    Mai sunt proiecte faine care ar trebui sa intre/ramana in top 10 si nu altele care sunt pur si simplu banale.

    http://pepsi.xplain.co/idea/980 Art can change the city.

    http://www.facebook.com/media/set/?set=a.10150887042960207.753359.834525206&type=3

    • Marius Gavril says:

      Asa este, mai sunt proiecte care merita votate si consider ca proiectul tau ar trebui sa se numere printre primele 10 care au sansa sa ia parte la pitch, de asta l-am si votat deja. Mult succes :)

Lasă un comentariu

Reguli Fii civilizat, nu înjura și încearcă să scrii pe subiect. Îți mulțumesc!

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai multe articole din categoria Personal (5 din 12 articole)